Locuiesc în Cluj de aproape 10 ani. Aș vrea să vă vorbesc despre Transilvania Jazz Festival, care surprinzător pentru numele său, a găzduit mulți artiști etno si folk. Primul festival a avut loc la Cluj în 2007 și a existat până în prezent (cu o pauză de un an), cu o serie de concerte care s-au ținut la Opera Maghiară. Festivalul a fost organizat de Asociația Cetatea Albă în colaborare cu Centrul Cultural Francez. Scopul lor este de a promova o nouă marcă culturală a acestei regiuni, pe numele său Transilvania.
Clujul candideză la titlul de European Youth Capital 2015 (un alt oraș din România, Sibiu, a câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană în 2007) și a găzduit până acum Festivalul de Film din Transilvania (TIFF). Este timpul ca festivalul nostru să devină o asemenea marcă, în special pentru excelenții artiști nu doar de jazz, dar și folk ce vin aici din întreaga lume.
Evenimentul a fost bine organizat și se poate lăuda cu gama all-star. Aici au cântat, spre exemplu Billy Cobham, Jacky Terrasson, Anatoly Vapirov, Harry Tavitian, Johnny Răducanu, Theodosii Spassov și mulți alți artiști din Belgia, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Olanda, Suedia, Polonia, Ungaria și România. Polonia a fost reprezentată de două ori: în 2007 de Andre Ochodlo din The Jazzish Quintet și în 2009 de grupul de jazz Sound-Check.
Contactul pe care l-am avut cu festivalul a început atunci când m-am îndrăgostit de sunetele de tango acum mulți ani, după care am mers la cursuri de tango în Cluj, pe care apoi le-am continuat în Polonia. Unul dintre concertele despre care vreau să vă vorbesc este cel al lui Juan Carlos Caceres și a sa trupă Tango Negro Trio. A avut loc pe 6 septembrie 2012 și a fost un preludiu al festivalului care s-a desfășurat în mod oficial în luna noiembrie.
Leader-ul grupului, Juan Carlos, este un adevărat muzician de jazz, trombonist, pianist si compozitor. Pe de o parte rădăcinile lui sunt în Buenos Aires, dar o dată ce s-a stabilit în Franța în anul 1968 el a devenit ”misionarul” tangoului în Europa. Cu pasiune cântă despre Buenos Aires-ul de zi cu zi, rănile timpului și exilului, în care își exprimă dorul de casă, Argentina, într-un ritm ambiental de sunete de tango și o improvizație de jazz.
Grupul a cântat la doar trei instrumente: pian, chitară și ceva ce aducea a tobe africane. Sunetele au fost extraordinare! Muzica a fost minunată! Amestecul sunetelor a fost într-adevăr incredibil: sunetele de tango îmbinate cu cele africane și cu cele de jazz au creat o îmbinare minunată. Pentru mine, energia muzicii este ceva ce nu pot experimenta foarte des, iar când am ocazia, este pur și simplu extraordinar! Concertul a fost o revelație pentru mine în ceea ce privește muzica. Nu mi-aș fi putut imagina că atât de multe stiluri se pot combina într-o singură piesă muzicală și să poată suna atât de bine! Acest concert mi-a deschis mintea și m-a făcut să văd muzica dintr-o altă perspectivă.
În mod oficial, Transilvania Jazz Festival a început două luni mai târziu, pe 14 noiembrie, ținând până pe 17 noiembrie 2012. Teodora Enache și Shekinah Rodz au fost vedetele acestui eveniment, deci dacă cineva a fost atunci din întâmplare în Cluj, cu siguranță au fost încântați de acest eveniment!
De abia aștept următoarea ediție a acestui festival. Recomand acest eveniment, tocmai pentru că promovează muzica de bună calitate și muzica etno-jazz din România și din străinătate. Transilvania Jazz Festival este de asemenea un mod bun de a promova Clujul ca și oraș cultural pentru oameni care sunt dornici să exploreze lumea și noi țări.
În încheiere, niște remarci tehnice; cel mai ieftin mod de a ajunge din Polonia în capitala Transilvaniei este cu autocarul din Cracovia prin Budapesta, sau cu avionul, însă trebuie ”pândite” promoțiile companiilor aeriene. Sper, ca în urma textului și a vorbelor de încurajare, să ne întâlnim la Cluj!
Transilvania Jazz Festival, Cluj, România